Actualități în chirurgia și neurochirurgia pediatrică
- 156 vues
Actualitățile în chirurgia și neurochirurgia pediatrică a fost subiectul seminarului educațional desfășurat în zilele de 19 și 20 aprilie 2018, în Aula „Victor Ghețeul” a Institutului Mamei și Copilului.
Sergiu Gladun, directorul Institutului Mamei și Copilului, a dat start manifestării, menționând că aceast seminar oferă participanţilor posibilitatea de a face un schimb de experiență şi de a discuta despre rezultatele cercetărilor științifice de ultimă oră, efectuate în mai multe domenii, prin intermediul colaborărilor internaționale. „La moment în Republica Moldova sunt circa 120 de specialiști chirurgi pediatri, care efectuează peste 8 000 de intervenții chirurgicale anual, fiind tratați peste 16 000 de copii, iar scopul evenimentului de azi este de a spori și mai mult calitatea asistenței medicale la copii cu maladii chirurgicale”, a subliniat Sergiu Gladun.
Prezent la eveniment, Emil Ceban, prorector pentru activitate clinică al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a menționat că „această întrunire are o însemnătate deosebită pentru noi toți - medici, profesori, medici practicieni, rezidenți și studenți, mai ales că astăzi avem cu noi personalități notorii în domeniul chirurgiei pediatrice și traumatologiei, care vor prezenta informații valoroase”.
La rândul său, profesorul universitar Eva Gudumac, academician al Academiei de Științe a Moldovei, făcând o retrospectivă a evoluției chirurgiei pediatrice din Republica Moldova, a specificat că anume regretata Natalia Gheorghiu - iscusit chirurg pediatru - a fost mereu alături de copiii aflați în suferință, iar multe instituții, centre și asociații îi poartă astăzi numele. „Fie ca întrunirea de astăzi să fie încă un pas în creșterea dumneavoastră profesională”, a conchis academiciana Gudumac.
Valeriu Mitiș, directorul Institutului de Cercetări Științifice de Chirurgie Pediatrică Urgentă și Traumatologie din Moscova, a accentuat că medicina are un sigur scop, și anume acela de a salva vieți omenești, indiferent de situații politice, religie și altele. Directorul a menţionat și despre relația de colaborare cu USMF „Nicolae Testemițanu” - o instituție prestigioasă, ce pregătește adevărați specialiști în domeniu.
Membrul Comisiei parlamentare Protecţie socială, sănătate şi familie Valentina Rotaru, fost medic pediatru la Institutului Mamei și Copilului, a declarat că „seminarul de astăzi este o platformă foarte bună de socializare, împărtășire a experiențelor și a rezultatelor obținute, precum și a perspectivelor de viitor în progresul chirurgiei pediatrice, așa ca impactul asupra copiilor să fiu unul pe care ni-l dorim”.
La seminar au participat oaspeți din Federația Rusă, România, Ucraina și Belarus, care au abordat subiecte precum: neurochirurgia pediatrică în spațiul Euroasiatic, traumatismul vertebro-medular la copii, tratamentul combinat al tumorilor cerebrale la copii, tumorile fosei craniene posterioare la copii, chirurgia zonelor funcționale importante ale creierului, posibilități și perspective în neurosonografia și neurochirurgia pediatrică etc.
Evenimentul a fost organizat de Institutul Mamei şi Copilului în parteneriat cu Institutului de Cercetări Științifice de Chirurgie Pediatrică Urgentă și Traumatologie din Moscova, Federația Rusă.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii