Delegaţie de la Universitatea din Aalborg, Danemarca
- 89 vues
În perioada 27-29 octombrie 2013, IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” a fost vizitată de o delegaţie de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Aalborg, Danemarca, reprezentată de Egon Toft, decan al Facultăţii de Medicină, Diana Stentoft, Departamentul Studii şi Filosofie şi Jeppe Emmersen, Departamentul Ştiinţele Sănătăţii şi Tehnologie.
Vizita a fost organizată în scopul stabilirii perspectivelor de dezvoltare a proiectelor comune în domeniul instruirii medicale superioare. În acest context, oaspeţii au vizitat Campusul universitar, Centrul de Medicină Tradiţională Chineză, Clinica Stomatologică, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Banca de ţesuturi, Biblioteca Ştiinţifică Medicală.
În cadrul întrevederii cu decani, prodecani şi şefi de catedre de la IP USMF “Nicolae Testemiţanu”, Egon Toft a făcut o prezentare a Facultăţii de Medicină de la Universitatea din Aalborg.
Facultatea de Medicină a fost înfiinţată în 2010 şi are trei direcţii de activitate: educaţie, cercetare şi cooperare. În componenţa Facultăţii de Medicină intră Şcoala doctorală, Şcoala de medicină şi sănătate şi 3 departamente. La Facultate îşi fac studiile 1128 studenţi, 132 doctoranzi, iar procesul de studii şi cel de management este asigurat de 233 de specialişti. Tinerii sunt admişi la Facultate doar în baza colegiilor, iar studiile sunt achitate de stat. Un accent deosebit se pune pe munca în echipă a studenţilor şi profesorilor. Astfel, pentru un grup de 4-5 studenţi este desemnat un mentor, care îi tutelează şi îi ajută în diverse probleme. Facultatea de Medicină, care are un buget de 24 mii de euro, investeşte permanent în domeniile prioritare de activitate, contribuind astfel la progresul instituţiei.
Diana Stentoft de la Departamentul Studii şi Filosofie a menţionat, în cadrul discuţiilor, câteva aspecte ce ţin de educaţia medicală şi dezvoltarea managementului instituţiei. În procesul de studii se pune un mare accent pe practică. Astfel, studenţilor li se prezintă cazuri complexe (preluate din lumea reală) care trebuie rezolvate. Aceştia lucrează în grup, pun în dezbatere toate elementele problemei, cauzele şi efectele până ajung la un numitor comun. Printre metodele de evaluare practicate, Domnia Sa a ţinut să menţioneze testele grilă, care prezintă rezultate relevante în ceea ce priveşte pregătirea studentului.
Participanţii au discutat despre procesul de educaţie medicală continuă a cadrelor didactice şi aplicarea noilor forme de instruire şi evaluare.
Oaspeţii din Danemarca au vizitat Laboratorul farmaceutic de la Facultatea Farmacie - unde s-au întâlnit cu prodecanul Livia Uncu şi cu şeful laboratorului Vladimir Valica. Împreună au examinat câteva posibilităţi de colaborare în procesul de cercetare şi de finanţare a inovaţiilor, care vor contribui la dezvoltarea şi promovarea industriei farmaceutice.
În cadrul şedinţei de totalizare, rectorul IP USMF “Nicolae Testemiţanu”, Ion Ababii, profesor universitar, dr. hab. med., academician al AŞM, a mulţumit oaspeţilor din Danemarca pentru bunăvoinţa cu care au împărtăşit din metodele de educaţie, evaluare şi cercetare aplicate la Facultatea de Medicină.
Egon Toft, decanul Facultăţii de Medicină a apreciat ospitalitatea cu care a fost primit la IP USMF “Nicolae Testemiţanu”, şi a ţinut să precizeze câteva domenii de colaborare între cele două instituţii: cercetarea şi aplicarea inovaţiilor în domeniul farmaceutic, mobilitatea masteranzilor de la Disciplina Cardiologie, asigurarea cu echipamente performante. În acest sens, spitalele din Danemarca vor dona echipamente spitalelor din Republica Moldova. Toate aceste acţiuni urmează să fie incluse într-un acord de colaborare între cele două instituţii.
[nggallery id=37]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii